Jocurile dure ale Liberului Arbitru

Oare cat de greu poate fi sa inteleg ca unele lucruri nu mi se vor intampla?
Oare cat de greu poate fi sa inteleg ca nu sunt la fel de importanta pentru tine?
Oare cat de greu poate fi sa inteleg ca trairile profunde din mine nu sunt o binecuvantare,
Caci mi-au adus mult mai multa suferinta amestecata cu intuneric;
Oare cat de greu poate fi sa nu mai distrug intr-o secunda ce am creeat o luna?
Oare cat de greu poate fi sa ignor/ sa transform/ sa redirectionez trairile din mine?
E colosal de greu, dar e posibil.

Ma pierd in mine si in trecut cautand raspunsuri la intrebari ciudate ori retorice.
Ma pierd in  disonanta mea,  zaresc disonanta ta si inteleg cat de greu este sa rezoneze  unde de fregventa similara, ce isi schimba continuu polaritatea.
Jocurile dure ale liberului arbitru, razboiul cu el aduce decat depresie si dezechilibru,
Deci ma imprietenesc cu el, incerc sa accept/ sa inteleg si firea lui disonanta  si schimbatoare.
Si totusi inima mea se incapatineaza sa traiasca dupa legile ei si sa ignore ratiunea stresata de puterea decizionala a inimii.
 

Copilul

Se spune ca copilul este o comoara;
Se spune ca copilul este un dar de la Dumnezeu;
Se spune ca copilul este o lectie pentru parinti;
Se spune ca copilul este un intreg puzzle de caractere mostenite de la parinti, bunici si alte rude importante;
Se spune de oamenii ce se iubesc mult pe ei insisi ca copilul este o responsabilitate mare ce implica multe cheltuieli si mult timp;

Se spune ca copilul este o investitie in viitorul personal, al familiei si al omenirii.
El este mult mai mult, este un aliaj al trecutului, prezentului si al viitorului parintilor sai
un suflet daruit si reantors pe Pamant sa ofere si sa primeasca iubire, sa creeze prin iubire,
sa gandeasca iubire, sa aduca iubire in sufletele impietrite.

niste raspunsuri...

Raspunsuri dintr-o vreme ciudata
nu ma mai intereseaza, nu - mi explica,
imi place mai mult sa te privesc.
Imi doresc nespus sa ma lasi sa imi  alunec degetele prin parul de pe miine tale,
permite-mi sa inchid ochii si sa ma pierd 2 secunde in aura ta,
apoi te las, poti sa pleci, poti sa te joci, poti sa ma lasi goala de suflet, din nou,
nu imi pasa,
platesc, doar lasa-ma sa te simt 5 secunde.
Cer prea mult?
Da, cer mult.
Bine, atunci vorbeste-mi, voi incerca sa te inteleg, caci te-am iertat demult.

Evolutie in placeri

Imi place sa-mi simt inima in piept vie
Si o simt in prezenta ta;
Imi place sa te vad implinit, chiar daca cauza nu sunt eu
Si te vad fericit uneori si ma bucur pentru tine ;
Imi place sa vad multumire in ochii cunoscuti
Si o vad printre mrejele cotidianului;
Imi place sa ma plimb cu picioarele goale prin iarba frageda plina cu roua
Si ma plimb bucuroasa de ocazia impamantarii;
Imi place sa simt caldura soarelui iarna
Si o simt tot mai des in ultimii ani;
Imi place sa ma joc cu copilul meu,
Si ma joc cu el, ii darui toata iubirea si atentia disponibila;
Imi plac multe lucruri si  ar trebui sa fiu fericita ca am ocazia sa le realizez
De ce nu sunt?
Fiindca am parte de ele uneori.
Daca as avea parte de ele oricand, ar mai fi placeri?
Sigur vor disparea unele si vor aparea alte,
As evolua... in placeri.